Am învăţat să privesc odihna,
Am învăţat să visez zborul,
Am cules aripile frunzelor uscate
Şi...
m-am ales cu palmele bătătorite.
Am pornit ca un zurgălău pe câmpii,
Am pornit ca o umbră pe soarele primăverii,
Am ajuns într-o singurătate aspră
Şi...
m-au nins vânătăi pe obraz.
Am înălţat în soare o coroană,
Am înălţat în ceruri un îndemn,
Am învăpăiat zile triste
Şi...
m-am ales cu florile duşmăniei.
Am slăvit înaltul zorilor,
Am slăvit vibrantul halou al lunii,
Am slăvit cerul senin de vară
Şi...
m-am ales cu ochii orbiţi de întuneric...
Iar dacă, totuşi, am învăţat
să privesc,
să pornesc,
să înalţ,
să slăvesc,
Atunci... de ce?
De ce nu pot să iubesc
privirea,
drumul,
înălţarea
şi slava?
vineri, 9 noiembrie 2007
miercuri, 29 august 2007
Mâinile tale
Mâinile tale trăiesc,
în fiecare mângâiere...
Se simte alinarea,
Se simte speranţa,
Se simte sufletul.
Mâinile tale
au lacrimi şi gânduri,
au zâmbet şi raze de soare,
au dorul speranţei.
Mâinile tale poartă visul,
Mâinile tale poartă viitorul,
Fără semne de întrebare
Şi fără puncte de suspensie...
Mâinile tale...
în fiecare mângâiere...
Se simte alinarea,
Se simte speranţa,
Se simte sufletul.
Mâinile tale
au lacrimi şi gânduri,
au zâmbet şi raze de soare,
au dorul speranţei.
Mâinile tale poartă visul,
Mâinile tale poartă viitorul,
Fără semne de întrebare
Şi fără puncte de suspensie...
Mâinile tale...
duminică, 25 mai 1986
Dar
Ionelei
E ziua ta,Deschide-ţi pumnii strînşi
Să-ţi pun în palmă două lacrimi,
una de foc
şi una de gheaţă.
Cea de foc
din ochiul care sîngerează foc.
Cea de gheaţă
din ochiul care sîngerează gheaţă.
Sînt două picături hoinare
din primăvara sufletului meu,
din vara sufletului meu,
din toamna sufletului meu,
din iarna sufletului meu.
Deschide-ţi palmele şi strînge în pumni
două lacrimi pe care ţi le dăruiesc
din ochii mei de foc,
din ochii mei de gheaţă.
Păstrează-le şi pune-le uneori foc
şi mai pune-le gheaţă,
ca să-ţi opreşti partea ta
care e întreaga mea privire a inimii.
Aceste lacrimi sunt darul meu de ziua ta,
Sunt pline de sîngele
ce-l plînge viaţa mea
în dorul ei de viaţa ta.
Iubeşte aceste două lacrimi!
Primeşte aceste două brumării
picături de rouă.
Dăruieşte-le o clipă,
o clipă de două lacrimi.
Lacrimile mele... Plînsurile mele...
Zborurile tale...
marți, 28 ianuarie 1986
Plouă nins etern
Ninge şi e frig,mă ghemuiesc la rădăcina stejarului,
Şi-mi ning în ochi
poduri de amintiri.
Clopote de frunze uscate
murmură stindarde în pierzare
către infinit,
către pămînt,
către cer.
Păsări migratoare ţipă sfîrşitului de zi
înmiresmate de puterea vîntului.
Boabe mari de ceaţă umplu văzduhul
şi se chircesc în valuri,
trecătoare şi supuse.
Neştirbite valuri de oboseală
Se trec prin dimineţile toamnei.
Corăbii rătăcite
la porţile dinspre iad
ori spre rai
trec pe malurile apelor.
Ninge, e frig
şi mă ghemuiesc la rădăcina stejarului
nins
de tot atîtea zăpezi
şi scuturi de amintiri.
Ochii mei reci de albul zăpezilor
Nici nu mă mai recunosc.
Plouă parcă, nins etern.
joi, 21 noiembrie 1985
Reproş vinovat
Stînd la rădăcina nopţii
sfîrtecat de şoapta palmelor răstignite,
îmi spintecam lacrima ochilor
cu privirile tuturor nevinovaţilor lumii,
ca să pun palmele de foc
deasupra
palmelor de gheaţă
care vor sta deasupra
palmelor de foc
ce ţin în căuşul palmelor lor
palmele arse
şi palmele degerate
ale privirii nevinovaţilor lumii.
Şi doar la rădăcina nopţii
am înţeles că nu doar crimele,
într-un deplin înţeles,
se numesc crime, pentru nevinovaţi.
Numai pentru cei nenevinovaţi
nu se numesc crime.
Ei au un postament de foc,
foc al cerului care lumină
faptele lor nevinovate în vinovăţia lor
deasupra nevinovăţiei nevinovaţilor.
Şi numai pîrîul sîngelui le şterge pe toate.
Şi numai pîrîul lacrimilor le ştie pe toate.
Şi toate se adună la rădăcina nopţii.
Şi toate sînt vinovate de nevinovăţie.
sfîrtecat de şoapta palmelor răstignite,
îmi spintecam lacrima ochilor
cu privirile tuturor nevinovaţilor lumii,
ca să pun palmele de foc
deasupra
palmelor de gheaţă
care vor sta deasupra
palmelor de foc
ce ţin în căuşul palmelor lor
palmele arse
şi palmele degerate
ale privirii nevinovaţilor lumii.
Şi doar la rădăcina nopţii
am înţeles că nu doar crimele,
într-un deplin înţeles,
se numesc crime, pentru nevinovaţi.
Numai pentru cei nenevinovaţi
nu se numesc crime.
Ei au un postament de foc,
foc al cerului care lumină
faptele lor nevinovate în vinovăţia lor
deasupra nevinovăţiei nevinovaţilor.
Şi numai pîrîul sîngelui le şterge pe toate.
Şi numai pîrîul lacrimilor le ştie pe toate.
Şi toate se adună la rădăcina nopţii.
Şi toate sînt vinovate de nevinovăţie.
marți, 19 noiembrie 1985
Atîtea semne
Atîtea semne peste literele lumii
Ce ţi se pot necunoscut rosti,
Dar literele numai cuvinte pot îngemăna
şi într-o ordine firească.
Bietele litere, atît de necunoscute,
n-au voie într-o ordine obscură,
ci numai pier
de nu se înşiruiesc firesc.
Iar semnele se pun pe orişiunde,
Nu au nici o valoare, uneori.
Te poţi uita pe ele fără să le iei în seamă
trecînd şi revenind la ele
şi într-atîta libertate.
Doar literele, bietele litere
n-au voie şi nici vrere,
au numai ordinea impusă
de celelalte.
Pe cînd atîtea semne se adună,
întruchipate într-un gînd,
intrînd uneori printre litere.
Dar cad adeseori şi de atîtea ori
încît nu ajung literă.
Atîtea altele mai sunt,
dar literele sînt deplin condamnate
să se adune numai în lege
spre a fi cunoscute.
Atîta condamnare în necunoştinţă
Cu atît cît sunt cunoscute fiecare.
Bietele litere!
Fericitele semne!
Dar vai, e mult mai rău!
Bietele litere!
Ce ţi se pot necunoscut rosti,
Dar literele numai cuvinte pot îngemăna
şi într-o ordine firească.
Bietele litere, atît de necunoscute,
n-au voie într-o ordine obscură,
ci numai pier
de nu se înşiruiesc firesc.
Iar semnele se pun pe orişiunde,
Nu au nici o valoare, uneori.
Te poţi uita pe ele fără să le iei în seamă
trecînd şi revenind la ele
şi într-atîta libertate.
Doar literele, bietele litere
n-au voie şi nici vrere,
au numai ordinea impusă
de celelalte.
Pe cînd atîtea semne se adună,
întruchipate într-un gînd,
intrînd uneori printre litere.
Dar cad adeseori şi de atîtea ori
încît nu ajung literă.
Atîtea altele mai sunt,
dar literele sînt deplin condamnate
să se adune numai în lege
spre a fi cunoscute.
Atîta condamnare în necunoştinţă
Cu atît cît sunt cunoscute fiecare.
Bietele litere!
Fericitele semne!
Dar vai, e mult mai rău!
Bietele litere!
vineri, 15 noiembrie 1985
Şoaptă de toamnă
Toamna din soare se-adapă,
Nouri de muguri rostesc depărtări,
Unde nebune se-mbracă în apă,
Iarăşi ne cheamă, posibil, cărări.
Pod pe marginea
drumului din ceaţă
scapără licuricii de rouă brumărie
în colivia păsărilor călătoare
pline de învălmăşala drumului.
Picături de trandafiri arşi
de întreaga vară
colindă un colind înzăpezit
în trecutul An nou şi se caută
ca pe un pas al paşilor.
Incinerate flori de frunze picurînd singurătate
ard în orologiul primăriilor
de altădată,
înveşmîntată de atîtea ori
în ordinea anotimpurilor trecătoare.
Toamna din soare se-adapă,
Nouri de muguri vestesc depărtări,
Unde nebune se-mbracă în apă,
Iarăşi ne-aşteaptă, posibil, cărări.
Nouri de muguri rostesc depărtări,
Unde nebune se-mbracă în apă,
Iarăşi ne cheamă, posibil, cărări.
Pod pe marginea
drumului din ceaţă
scapără licuricii de rouă brumărie
în colivia păsărilor călătoare
pline de învălmăşala drumului.
Picături de trandafiri arşi
de întreaga vară
colindă un colind înzăpezit
în trecutul An nou şi se caută
ca pe un pas al paşilor.
Incinerate flori de frunze picurînd singurătate
ard în orologiul primăriilor
de altădată,
înveşmîntată de atîtea ori
în ordinea anotimpurilor trecătoare.
Toamna din soare se-adapă,
Nouri de muguri vestesc depărtări,
Unde nebune se-mbracă în apă,
Iarăşi ne-aşteaptă, posibil, cărări.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

